Home
CÂŞTIGĂ O PLASMĂ JUCÂND ŞAH ! - concurs pentru amatorii cu vârste între 18 şi 45 de ani
Bogdan David a terminat pe un meritoriu loc 6 Campionatul Mondial de Sah Scolar
2010-07-31
La Kaiseri (Turcia) s-a terminat vineri campionatul Mondial
de Șah Scolar. Au participat 355 de jucatori la 12 categorii de vârstă, de la
sub 7 ani la sub 17 ani, mai bine de jumătate dintre ei fiind totusi
reprezentanti ai țării gazdă. Printre ei și unicul reprezentant al României,
jucătorul clubului Vados, Bogdan David. La primul turneu de anvergură din
scurta lui carieră, el a terminat competiția pe un onorant loc 6 cu 6 puncte
din 9 partide.
Dacă după 4 runde el avea 2,5 puncte, in runda a V-a, într-o partidă în care a acuzat din nou probleme de sănătate, el a făcut doar o remiză împotriva columbianului Perez V Juan Esteban. Au urmat însă două victorii clare cu piesele albe la turcul Kinesci Baris și la indonezianul Budiarto Dhatuyo care l-au propulsat din nou spre primele poziții pe Bogdan astfel că în runda a VIII-a el a jucat la masa 1 împotriva unuia din liderii clasamentului, turcul Aydıncelebi Kagan. A fost o partida spectaculoasă, în care Bogdan a obținut 2 pioni dar s-a trezit sub un atac extrem de periculos in care jucătorul turc a sacrificat 2 piese pentru un atac care putea fi decisiv. Bogdan a gândit mult, s-a apărat exact cu mutări unice și a obținut o victorie spectaculoasă care l-a propulsat până pe locul 3 în clasament.
Ultima rundă jucătorul nostru a jucat practic cu o medalie pe masă împotriva favoritului principal al turneului, indianul Nimdia Ridit, un jucător despre care cu siguranță se vor auzi multe și pe viitor. Din păcate, copleșit de miza partidei, Bogdan a pierdut o calitate în prima parte a partidei, dezavantaj pe care nu a putut ulterior să-l recupereze.
Am rămas astfel cu locul 6, o evoluție foarte bună și senzația că s-ar fi putut mai mult, principalul lucru care i-a lipsit jucătorului nostru fiind experiența, lipsa partidelor de un asemenea nivel. Pentru Bogdan urmează Arad Open unde la doar 7 ani va debuta la seniori. Ii dorim succes !
Noutati
- 2011-08-27 : Blogger aradean premiat pentru sustinerea Arad Open 2011!
Clubul de Sah Vados prin magazinuldesah.ro prin intermediul Blogger Initiative a initiat un concurs in randul bloggerilor aradeni avand ca scop promovarea turneului international de sahArad Open 2011.. - 2011-08-21 : S-a castigat prima plasmă la Mall !
Arădeanul Călin Jurj a câștigat prima din cele șapte plasme pe c are Sah Club Vados, ARED si Atrium Mall le oferă în cadrul concursului pentru jucătorii amatori care se desfășoara în fiecare duminică ... - 2011-08-04 : FIDE Grand Prix Rostov - feminin
În perioada 1-15 August se desfășoară la Rostov (Rusia) prima etapa a ciclului de 6 Grand Prix-uri programate pentru a stabili șalangera pentru titlul mondial feminin din 2013. - 2011-08-02 : Campionatul Mondial de Juniori (U20)
La Chennai (India) se desfasoara in perioada 1-16 august Campionatul Mondial de Juniori U20. - 2011-06-21 : Magnus Carlsen, invingator la Bazna Kings!
La recent incheiatul turneu de categoria XXI, norvegianul si-a pastrat titlul cucerit anul trecut. - 2011-06-15 : Turneul Regilor - editia a 5-a - Medias, Romania
Din 11 pana pe 22 iunie se desfasoara la Medias traditionalul (si extrem de puternicul!) Turneu al Regilor. - 2011-06-02 : Rezultatele Concursului de sah de la Șiria - Copilaria - un basm fara sfarsit
Peste 100 de copii au participat miercuri la concursul de șah desfașurat la Șiria în cadrul proiectului național ”Copilaria - un basm fără sfârșit”, proiect care a mai cuprins concursuri de creație, dansuri, fotbal, handbal etc... - 2011-05-30 : Micii şahişti şi-au stabilit campionii !!!
Cu prilejul încheierii în acest an școlar a proiectului „Șahul în școală” inițiat de clubul Vados, Inspectoratul Școlar al județului Arad și ARED, sfârșitul săptămânii trecute a adus un nou concurs de șah pentru copiii de la ciclul primar ... - 2011-05-30 : Jurnal Arădean sprijină șahul !!
Zilele trecute a avut loc un eveniment șahist pentru copii care ne-a bucurat mult. Ştiam că cotidianul Jurnal Arădean sprijină șahul arădean, fiind partener media ... - 2011-05-21 : Concurs de sah pentru copiii din invatamantul primar
