Home
CÂŞTIGĂ O PLASMĂ JUCÂND ŞAH ! - concurs pentru amatorii cu vârste între 18 şi 45 de ani
Marius Lucan - campion judetean 2009 !!
2009-12-27
Aș dori să adaug câteva completări
la materialul de mai sus semnat de președintele Asociației județene de șah
Arad. Anul acesta din cauza situației speciale de la Asociația județeană de
șah, s-a decis desfășurarea direct a finalei Campionatului județean. Din
păcate, probabil din cauza perioadei de disputare dar și a inerentelor probleme
financiare care au dus la imposibilitatea garantării unui fond de premiere
decent (problemă rezolvată într-o oarecare măsură pe parcursul desfășurării
turneului cu ajutorul domnului Primar Gheorghe Falcă) au făcut să decline
participarea numele grele ale șahului arădean (IM Butunoi, IM Mozes, FM
Chereches s.a.), la start nefiind prezenți decât zece jucători (șapte de la CS Universitatea,
doi de la Vados și unul de la CS Ineu) astfel că s-a jucat în sistem turneu,
fiecare cu fiecare. Favoritul principal al turneului a fost veteranul Radu
Coroeru (70 de ani, CS Universitatea Arad, Elo 1990).
Învingătorul turneului și noul
campion județean Marius Lucan (Elo 1879) a dominat cu autoritate turneul și s-a
impus clar cu 7 victorii și două remize, terminând concursul cu 8 puncte din 9
partide. Cu toate acestea victoria lui în turneu a devenit certitudine doar în
ultima rundă a turneului din cauza evoluției foarte bune a lui Claudiu Parasca
(Elo 1928) care cu 7,5 puncte a terminat competiția pe locul doi la doar
jumătate de punct de campion.
De la Vados au fost prezenți
doi jucători – juniorul Flavius Alb (Elo 1731) și Alexandru Colompar (Elo 1843),
ambii evoluând departe de valoarea lor reală, la ultimul resimțindu-se și
oboseala acumulată, finala începând imediat după puternicul turneu pentru
amatori de la Benidorm (Spania).
Alin Câmpeanu
Noutati
- 2009-03-10 : Flavius Alb si Daniela Valcan - învingători la faza judeţeană a olimpiadei de şah
Flavius Alb si Daniela Valcan vor reprezenta Aradul la faza pe ţară a Olimpiadei de şah pentru elevii din clasele V-VIII ... - 2009-01-20 : Memorialul Fischer la Dumbrăviţa
âmbătă, 17 ianuarie, la exact un an de la moartea fostului campion mondial, Bobby Fischer, a avut loc la Dumbrăviţa a doua ediţie a openului de şah rapid închinat memoriei marelui campion - Memorialul Fischer... - 2008-12-31 : AN NOU FERICIT !
ŞAH CLUB VADOS ARAD urează tuturor membrilor, partenerilor şi colaboratorilor noştri, tuturor iubitorilor şahului ... - 2008-12-24 : Mihai Prună câştigă concursul de şah pentru copii - ARED pentru copii mai inteligenţi
Un număr de 26 de copii de la scoli din Arad si Nădlac au rspuns invitatiei clubului nostru de a participa la acest concurs de şah dedicat doar celor mici, elevi la ciclul primar, concurs ce face parte dintr-un program mai amplu iniţiat de Şah Club Vados şi ARED - "ARED pentru copii mai inteligenţi"... - 2008-12-16 : Superconcurs pentru copii sâmbătă la Liceul Elena Ghiba Birta
Sâmbătă 20 decembrie începând cu ora 9,00 va avea loc la Liceul Elena Ghiba Birta (sala festivă) un concurs de şah pentru copiii din clasele I-IV ... - 2008-12-13 : Răzvan Simon - o promisiune a şahului arădean
âmbăta trecută la Giarmata Vii a avut loc turneul de sah rapid Cupa Moş Nicolae. În concursul rezervat copiilor, pe lângă juniorii timişoreni şi ai cei ai clubului din localitate, a luat startul şi Răzvan Simon, junior al clubului nostru ... - 2008-12-12 : Victor Butunoi - învingător la Turneul de la Nădlac
âmbătă a avut loc la Nadlac a noua ediţie a turneului de şah rapid care se organizează aici în fiecare an la începutul lunii decembrie. Gazde au fost CS Victoria Nădlac - secţia şah prin domnii Andrei Zetocha şi Ştefan Obşusta ... - 2008-12-04 : Unde jucăm şah în acest weekend?
Weekendul acesta e plin de competiţii de şah rapid. Dacă de tradiţionalul turneu de la Nădlac am scris deja în ştirea precedenta, ei bine vă aduc la cunoştinţă încă două competiţii de şah: Campionatele Naţionale de şah rapid şi blitz la Bucureşti şi Cupa Moş Nicolae la Giarmata Vii ... - 2008-12-04 : Sâmbătă va avea loc la Nădlac a 9-a ediţie a turneului de şah rapid
Dacă e decembrie, e şah rapid la Nădlac! Aşa cum ne-am obişnuit deja în ultimii ani, începutul lunii decembrie programează la Nădlac openul de şah rapid. Organizat de secţia de şah a clubului sportiv Victoria din localitate prin eforturile unor inimosi împătimiţi ai şahului ... - 2008-11-25 : Olimpiada: Runda 10 - Victorie uluitoare cu Grecia!
Uluitoare evoluţia meciului nostru cu Grecia din runda a 10-a şi cred că dacă aţi urmărit partidele live veţi fi de acord cu mine. Deşi porneam favoriţi în acest meci, grecii neavând nici un jucător cu Elo peste 2600, victoria cu 2.5 la 1,5 s-a conturat târziu şi foarte greu ...
