Home
CÂŞTIGĂ O PLASMĂ JUCÂND ŞAH ! - concurs pentru amatorii cu vârste între 18 şi 45 de ani
Inca o super excursie la Arad Open 2009 – cu barca pe Mures
2009-08-04
Impreuna cu Administratia Parcului Natural Lunca Mureşului oferim participanţilor la ARAD OPEN o altă superexcursie – o plimbare cu canoia/caiacul pe râul Mures (exista si posibilitatea plimbarii cu o barca cu motor).
Plimbarea cu canoea sau caiacul este un mijloc ecologic de a observa frumuseţile naturii din Parcul Natural Lunca Mureşului. Se poate alege ruta pe care doreşte a se coborî cu canoea sau caiacul, existând echipamentul necesar pentru o astfel de călătorie. Acesta este mijlocul ideal de a coborî pe Mureş. Mureşul în interiorul Parcului Natural Lunca Mureşului este lipsit de curenţi puternici sau praguri, astfel că şi pentru amatori, cei care nu au urcat niciodată într-o astfel de ambarcaţiune, este foarte uşor să se acomodeze.
Administraţia Parcului Natural Lunca
Mureşului propune să se urmărească această lume mult mai de aproape, să se
atingă inima acesteia prin o plimbare cu o canoe sau un caiac care vă va
transpune într-un peisaj mai rar întâlnit: luciul apei curgându-vă în palmă,
păsări în zbor însoţindu-vă în sunet şi culoare, arbori împresurându-vă ca
într-un alai, animale domestice şi sălbatice etc. Sunt numeroase insule sălbatice (peste 50,
doar pe cei 90 de km de râu care se găsesc în interiorul ariei protejate) care
pot apărea în cale, pentru a le putea admira splendoarea de ghirlande şi
perdele formate din viţă de vie sălbatică, curpen sau alte plante agăţătoare.
Această vegetaţie luxuriantă a făcut ca unele dintre canalele Mureşului să
poată fi considerate adevărate replici ale acelora din Delta Dunării.
Ambarcaţiuni de tip canoe şi caiac vă vor permite să pătrundeţi în zonele cele
mai înguste şi cele mai puţin adânci,
doar
Excursia va avea loc joi 13 august - dimineaţa de la ora 10. Preţul excursiei 30 lei/pers.
Va rugăm inscrieti-vă din timp! Locurile sunt limitate!
Informatii suplimentare si inscrieri la sahclubvados@yahoo.com , tel: 0722613128
Noutati
- 2011-12-10 : Jucătorii de la clubul Vados – printre premianți la Nădlac
Sâmbătă 26 noiembrie a avut loc la Nădlac a XI-a ediție a Cupei orasului Nădlac. Organizat in condiții deosebite și bucurându-se de sprijinul autorităților locale (de subliniat prezența d-lui Primar atât la deschidere cât și la festivitatea de închidere)... - 2011-11-23 : Sambata 26 noiembrie - un nou turneu de sah rapid la Nadlac !
Sambata 26 noiembrie va avea loc la Nadlac a XII-a editie a openului de sah rapid ”Cupa orasului Nadlac”. Mai jos aveți detalii despre turneu, oferite de neobositul organizator Andrei Zetocha, sufletul miscarii sahiste nadlacane. - 2011-11-23 : Cupa Ziridava - o reusita deplina !!
Sâmbătă a avut loc la Ziridava Shopping Center prima ediție a unei competiții ce se dorește a deveni una tradițională: Cupa Ziridava la șah rapid. Competiția a fost structurată pe 2 turnee ... - 2011-11-15 : Iulia Sodinca si Razvan Vass – medalii de bronz la Resita - UPDATE: organizatorii rectifica si avem 3 medalii
Weekendul trecut, trei dintre copiii de la clubul nostru au luat parte la un puternic open pentru copiii sub 12 ani ce a avut loc la Resita – Cupa Semenic... - 2011-11-06 : Marele maestru Balog Imre castiga Cupa Vados 2011! - VIDEO UPDATE !
A sasea editie a Cupei Vados a adus la start un impresionant numar de jucatori – 145, un record pentru turneul nostru, ceea ce face ca editia din acest an sa fie cel mai puternic open de sah rapid al anului in Romania ... - 2011-10-23 : Sah Club Vados - locul 3 la Div. B
Ultimele doua săptămâni au avut loc campionatele nationale pe echipe la șah. Echipa clubului Vados a luat parte la Divizia B, seria de Vest de la Satu Mare și a terminat competiția pe un onorant loc III (la egalitate de puncte cu locul II) cu 11 puncte, având 5 victorii, 1 egal și 1 înfrângere... - 2011-08-27 : Blogger aradean premiat pentru sustinerea Arad Open 2011!
Clubul de Sah Vados prin magazinuldesah.ro prin intermediul Blogger Initiative a initiat un concurs in randul bloggerilor aradeni avand ca scop promovarea turneului international de sahArad Open 2011.. - 2011-08-21 : S-a castigat prima plasmă la Mall !
Arădeanul Călin Jurj a câștigat prima din cele șapte plasme pe c are Sah Club Vados, ARED si Atrium Mall le oferă în cadrul concursului pentru jucătorii amatori care se desfășoara în fiecare duminică ... - 2011-08-04 : FIDE Grand Prix Rostov - feminin
În perioada 1-15 August se desfășoară la Rostov (Rusia) prima etapa a ciclului de 6 Grand Prix-uri programate pentru a stabili șalangera pentru titlul mondial feminin din 2013. - 2011-08-02 : Campionatul Mondial de Juniori (U20)
La Chennai (India) se desfasoara in perioada 1-16 august Campionatul Mondial de Juniori U20.
