Home
CÂŞTIGĂ O PLASMĂ JUCÂND ŞAH ! - concurs pentru amatorii cu vârste între 18 şi 45 de ani
Mihai Prună câştigă concursul de şah pentru copii - ARED pentru copii mai inteligenţi
2008-12-24
Un număr de 26 de copii de la scoli din Arad si Nădlac au rspuns invitatiei clubului nostru de a participa la acest concurs de şah dedicat doar celor mici, elevi la ciclul primar, concurs ce face parte dintr-un program mai amplu iniţiat de Şah Club Vados şi ARED - "ARED pentru copii mai inteligenţi".
S-au jucat şapte runde sistem elveţian, toţi copiii jucând într-un singur turneu mare, urmând doar ca premiile să fie acordate separat pentru fiecare clasă. Acestea au constat în cupe, medalii, diplome şi diverse obicte promoţionale oferite de ARED - CD-uri, rucsaci, şepcuţe, caiete, brelocuri, pixuri, calendare de perete astfel că nimeni nu a plecat acasa cu mâna goală !
Mihai Prună a câştigat concursul învingându-l în ultima rundă pe Vlad Cordoş (locul II la clasa I)
Desigur că oarecum favorizaţi de sistemul în care s-a desfăşurat concursul au fost cei mari, elevii de clasa a IV-a, care au şi ocupat primele trei locuri în clasamentul general. Pe de altă parte, acest sistem nu trebuie să îi facă pe aceştia să se simtă nedreptăţiţi că deşi au făcut mai multe puncte decât cei care au ieşit pe primul loc la celelalte clase, ei au fost "răsplătiţi" doar cu locurile doi sau trei. La fel şi pentru ceilalţi care nu au câştigat nici un premiu, acest lucru nu trebuie decât să-i ambiţioneze să se pregătească mai mult (au această posibilitate ori in cadrul clubului ori în cadrul programului "Sahul în şcoală" dacă învaţă la una din cele patru şcoli implicate în program) pentru că vor avea şi alte şanse să demonstreze că sunt buni jucători de şah.
Acum să vedem şi care au fost premianţii pentru fiecare clasă. Căştigător la clasa a IV -a a şi în clasamentul general a fost Mihai Prună (Scoala Generală nr. 4 Ioan Slavici) care a primit şi marele premiu constând dintr-un calculator desktop oferit de ARED. El a terminat concursul neînvins cu 6 puncte din 7 partide înaintea lui Boca Dorel şi Lăpuşte Sebastian, ambii de la Şcoala Generală Aron Cotruş cu câte 5 puncte fiecare. O menţiune specială însă pentru Boca Dorel care a fost foarte aproape de câştigarea turneului însă în runda a 6-a l-a scăpat doar cu o remiză pe Mihai Prună într-o partidă în care a a avut o poziţie net câştigată şi de altfel şi un mare avantaj material, dovadă însă că la concursurile de copii se poate întâmpla practic orice, astfel că de la un concurs la altul ierarhiile se pot modifica foarte uşor.
Mihai Prună - locul I în clasa a IV-a
Primul dintre elevii de clasa a III-a a fost Frnka Stanislav (Lic. J.G. Tajovsky Nădlac) cu 4,5 puncte, podiumul fiind completat de Hentes Emanuel (Sc. Gen. Nr. 10) cu 3,5 puncte şi Svetlik Andreea (Lic. J.G. Tajovsky) cu 2 puncte.
Frnka Stanislav - locul I la clasa a a III-a
La clasa a II-a câştigător a fost Ţâna Denis (Sc. Gen. Aron Cotruş) cu 4 puncte, locurile doi şi trei fiind completate de Atanasiu Edward şi Szarics Erika, ambii de la Lic. Elena Ghiba Birta cu câte 3,5 puncte fiecare.
Ţâna Denis - locul I la clasa II-a
Simon Răzvan (Sc. Gen. Nr. 6) s-a impus la jucătorii de clasa I cu 5 puncte, fiind urmat de Cordoş Vlad (Sc. Gen. Nr. 21 Aurel Vlaicu) cu 4,5 puncte şi de Gergely Albert (Sc. Gen. Nr. 10) cu 3,5 puncte.
Simon Răzvan - locul I la clasa I
AICI găsiţi rezultatele complete şi clasamentul.
Noutati
- 2009-03-24 : Cristina Foisor comentează !
Avem plăcerea să vă prezentăm două partide comentate de marea maestră Cristina Foisor de la Cupa Cluburilor Europene, competiţie desfăşurată anul trecut în Grecia, la Kallithea ... - 2009-03-20 : Dublu succes arădean la Debrecen !!
Popa-Matei Viorel-Ovidiu (Elo 2129/Şah Club Vados Arad) a câştigat openul internaţional de la Debrecen ... - 2009-03-19 : Record de participare la Cupa Coandi
Turneul de şah pentru copii – Cupa Coandi – care a avut loc sâmbătă la Hotel Coandi a adunat la start nu mai puţin de 82 de copii de clasele I-IV ... - 2009-03-10 : Sâmbătă - un nou turneu pentru copii - Cupa Coandi
Şah Club Vados continuă iniţiativele de sprijinire a şahului şcolar începute prin programele "ARED pentru copii mai inteligenti" şi "Şahul în şcoală" cu un nou concurs adresat copiilor de la ciclul primar - Cupa Coandi ... - 2009-03-10 : Flavius Alb si Daniela Valcan - învingători la faza judeţeană a olimpiadei de şah
Flavius Alb si Daniela Valcan vor reprezenta Aradul la faza pe ţară a Olimpiadei de şah pentru elevii din clasele V-VIII ... - 2009-01-20 : Memorialul Fischer la Dumbrăviţa
âmbătă, 17 ianuarie, la exact un an de la moartea fostului campion mondial, Bobby Fischer, a avut loc la Dumbrăviţa a doua ediţie a openului de şah rapid închinat memoriei marelui campion - Memorialul Fischer... - 2008-12-31 : AN NOU FERICIT !
ŞAH CLUB VADOS ARAD urează tuturor membrilor, partenerilor şi colaboratorilor noştri, tuturor iubitorilor şahului ... - 2008-12-24 : Mihai Prună câştigă concursul de şah pentru copii - ARED pentru copii mai inteligenţi
Un număr de 26 de copii de la scoli din Arad si Nădlac au rspuns invitatiei clubului nostru de a participa la acest concurs de şah dedicat doar celor mici, elevi la ciclul primar, concurs ce face parte dintr-un program mai amplu iniţiat de Şah Club Vados şi ARED - "ARED pentru copii mai inteligenţi"... - 2008-12-16 : Superconcurs pentru copii sâmbătă la Liceul Elena Ghiba Birta
Sâmbătă 20 decembrie începând cu ora 9,00 va avea loc la Liceul Elena Ghiba Birta (sala festivă) un concurs de şah pentru copiii din clasele I-IV ... - 2008-12-13 : Răzvan Simon - o promisiune a şahului arădean
âmbăta trecută la Giarmata Vii a avut loc turneul de sah rapid Cupa Moş Nicolae. În concursul rezervat copiilor, pe lângă juniorii timişoreni şi ai cei ai clubului din localitate, a luat startul şi Răzvan Simon, junior al clubului nostru ...
