Home
CÂŞTIGĂ O PLASMĂ JUCÂND ŞAH ! - concurs pentru amatorii cu vârste între 18 şi 45 de ani
Olimpiada: Runda 10 - Victorie uluitoare cu Grecia!
2008-11-25Uluitoare evoluţia meciului nostru cu Grecia din runda a 10-a şi cred că dacă aţi urmărit partidele live veţi fi de acord cu mine. Deşi porneam favoriţi în acest meci, grecii neavând nici un jucător cu Elo peste 2600, victoria cu 2.5 la 1,5 s-a conturat târziu şi foarte greu, fiind chiar foarte aproape de o înfrângere ! Mai întâi Dieter a câştigat repede cu Ioannis Papaioannu, sacrificând un pion pentru atac, grecul nedescurcându-se în complicaţiile ce au urmat şi în câteva mutări poziţia lui s-a prăbuşit. Porneam cu 1-0 în meci şi nimic nu prevestea ce avea să urmeze. La masa a doua însă marele maestru Vasilios Kotronias (care a impresionat şi la Superliga nostră anul acesta unde a evoluat excelent pentru Medicina Timişoara) a sacrificat o piesă pentru trei pioni (care ulterior au devenit patru) şi a rămas repede cu trei pioni liberi legaţi pentru piesă. Misiune imposibilă pentru Mircea Pârligras care a încercat să reziste 60 de mutări înainte să cedeze mai ales că nici la celelalte mese nu stăteam prea bine. Costică Lupulescu s-a trezit destul de repede cu albele sub atac, a dat o calitate însă poziţia părea să fie fără speranţe. A reuşit însă imposibilul, construind o fortăreaţă de netrecut pentru negru şi în ciuda eforturilor lui Stelios halkias de a câştiga un final de damă + pion contra turn + 2 pioni, partida s-a încheiat remiză la mutarea 124 !! La ultima masă Levente Vajda a ieşit din deschidere cu un pion în plus dar albul cu perechea de nebuni a preluat iniţiativa, a recuperat pionul şi se părea că negrul trebuie să lupte din greu pentru remiză. De altfel Levi cred că era mulţumit cu remiza deoarece vreo 3-4 mutări nu a jucat decât Rh8-h7 însă situaţia neclară de la celelalte mese au făcut ca cei doi să fie nevoiţi să joace în continuare. Până la urmă Mastrovasilis a ales să simplifice poziţia însă a jucat finalul mizerabil ceea ce a făcut ca Levi să câştige după 89 de mutări. Senzaţională puterea de luptă şi efortul băieţilor noştri !!
Fetele, fără Corina Peptan şi în această partidă, au trecut cu acelaşi scor de 2,5 la 1,5 de Cuba cu victorii ale lui Carmen Voicu şi Alinei Motoc şi remiza Luminiţei Cosma, Iozefina Păuleţ pierzând la masa a treia. E bine că fetele noastre au bătut în toate partidele în care porneau ca favorite, din păcate neputându-se mai mult la ora aceasta cu formaţiile de top neavând practic şanse. Din păcate în ultima rundă fetele au avut şi ghinion prinzând la tragerea la sorţi puternica echipă a Chinei care a pierdut în runda a 10-a cu Georgia 2,5 - 1,5.
România - Cuba - de la stânga la dreapta: Alina Motoc, Iozefina Păuleţ, Carmen Voicu, Luminiţa Cosma
În lupta pentru primele locuri Armenia şi-a revenit după înfrângerea din faţa Israelului şi a stopat seria fantastică a sârbilor, câştigând întâlnirea cu 3-1 graţie victoriilor de la primele două mese a lui Aronian şi Akopian. Israelul nu a reuşit să reziste în faţa Ucrainei deşi la un moment dat toate partidele păreau să se îndrepte spre remiză. A câştigat însă din nou pentru Ucraina Zahar Efimenko (cel care a adus punctul victoriei şi în runda a 9-a cu Rusia) astfel că ucrainienii au câştigat meciul cu 2,5-1,5, fiind singura echipă neînvinsă de la Olimpiadă (atât la masculin cât şi la feminin!).
Şirul victoriilor lui Veselin Topalov la această Olimpiadă a luat sfârşit în runda a 10-a cu o înfrângere la Alexei Shirov, care coroborată cu înfrângerea lui Cheparinov la Paco Vallejo au făcut ca bulgarii să piardă cu Spania 3-1.
Shirov - Topalov
Patru echipe rămân cu şanse la câştigarea aurului: Armenia, Ucraina, Israel şi China. În ultima rundă China joacă cu Armenia iar Ucraina cu Statele Unite.
La feminin Polonia a câştigat cu Armenia 2,5-1,5 şi conduce singură cu 17 puncte profitând de remiza Ucrainei cu Serbia şi devine marea favorită la aurul olimpic. Cele două echipe se vor întâlni într-un supermeci în ultima rundă, polonezelor fiindu-le suficient un rezultat de egalitate.
Noutati
- 2010-08-20 : Jianu castiga Arad Open 2010 - Andrei Hincu si Andrei Mintau castiga la copii 12 si respectiv 8 ani
Turneul care a transformat Aradul, vreme de o săptămână, în punctul central al şahului românesc s-a încheiat joi după-amiază ... - 2010-08-09 : Gloriile UTA-ei joacă șah !!
Foștii jucători ai UTA-ei Gabor Biro şi Gheorghe Vaczi II, aflați acum în structurile de conducere ale Asociației județene de forbal, au jucat o partidă de șah cu piese gigant în avanpremiera rundei a treia a Arad Open 2010 ... - 2010-08-09 : Prima surpriză la Arad Open – în runda a treia
Dacă primele două runde nu au produs rezultate neobișnuite, favoriții impunându-se pe linie, în runda a treia am asistat la prima mare surpriză a turneului, când ... - 2010-08-05 : Condoleante
Clubul Vados este alături de Ciprian Muntean, arbitru la Arad Open și unul din prietenii șahului arădean ... - 2010-08-05 : SCHIMBARE DE PROGRAM - Runda a II-a incepe sambata la ora 9,00
Aducem la cunoștința participanților la Arad Open 2010 că runda a 2-a de sâmbătă se devanseaza cu jumătate de oră, urmând a începe la ora 9,00 și nu 9,30 cum era programată inițial... - 2010-08-05 : ULTIMA ORA: s-au eliberat cateva locuri la Hotel Academica
Pentru cei interesati inca sa participe la Arad Open 2010 (turneu ce incepe maine) dar si a celor pe care am fost nevoiti sa-i refuzam in ultimele 10 zile din cauza epuizarii locurilor la Hotel Academica ... - 2010-08-04 : Doua zile pana la startul Arad Open 2010
Mai sunt doua zile până la startul celei de-a treia ediții a Arad Open. Numarul total al jucatorilor inscrisi a depășit 170, deși au început să survină și retragerile... - 2010-07-31 : Sah in ... penitenciar !
Clubul nostru a răspuns cu mare plăcere invitației conducerii Penitenciarului de Maximă Siguranță Arad de a susține un simultan cu cei mai buni șahiști din penitenciar ... - 2010-07-31 : Bogdan David a terminat pe un meritoriu loc 6 Campionatul Mondial de Sah Scolar
La Kaiseri (Turcia) s-a terminat vineri campionatul Mondial de Șah Scolar. Au participat 355 de jucatori la 12 categorii de vârstă, de la sub 7 ani la sub 17 ani ... - 2010-07-29 : Marți 10 august ... cu barca pe Mureș
La fel ca anul trecut, împreună cu Administratia Parcului Natural Lunca Mureşului oferim participanţilor la ARAD OPEN o altă superexcursie – o plimbare cu canoia sau cu barca cu motor pe râul Mures ...
